Steaua de la Betleem

"Iar daca S-a nascut Iisus in Betleemul Iudeii, in zilele lui Irod regele, iata magii de la Rasarit au venit in Ierusalim, intreband: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a nascut? Caci am vazut la Rasarit steaua Lui si am venit sa ne inchinam Lui." (Matei 2; l-2)

Steaua de la Betleem reprezinta un simbol asociat pentru totdeauna cu Nasterea Domnului. A fost supusa studiului atat oamenii de stiinta, cunoscuti astronomi, cat si de Parintii Bisericii si renumiti teologi. De-a lungul timpului s-au dat numeroase interpretari stelei amintite de Evanghelistul Matei, aceasta fiind privita fie ca un eveniment astronomic pe linia legilor fizice, fie ca fenomen miraculos.

Steaua de la Betleem - Ce spune stiinta?

Oamenii de stiinta au sustinut trei ipoteze in cazul stelei din Betleem: cometa, stea noua sau nova si conjunctie a unor planete. Niciuna dintre izvoarele cunoscute si traditiile pastrate, nu mentioneaza insa nimic despre o cometa sau o stea noua in lumea mediteraneeana, in jurul anului 1 d.Hr . Doar ultima ipoteza a fost confirmata ca fiind posibila in contextul spatio-temporal evanghelic.

Aceasta a fost emisa la anul 1606 de cunoscutul astronom Johannes Kepler. Oamenii de stiinta au vazut deopotriva in aceasta ipoteza cheia problemei privind anul nasterii Mantuitorului.

Dupa Kepler, steaua magilor a fost de fapt aspectul pe care l-a luat pentru observatorul de pe Pamant o tripla conjunctie a planetelor Jupiter si Saturn in constelatia Pestilor: aliniate una peste alta, cele doua planete, avand in fundal constelatia Pestilor, dadeau impresia unei stele cu o stralucire aparte.

Conjunctiile simple ale celor doua planete sunt destul de dese. O tripla conjunctie se produce insa la intervale de sute de ani. Ori, asa cum a stabilit Kepler, o astfel de tripla conjunctie - si inca perfect vizibila, mai ales pentru observatorii din Orientul Apropiat - a avut loc in anul 7 i.H. Ea a avut trei maxime (adica trei perioade de maxima stralucire): la 23 mai, la 3 octombrie si la 4 decembrie. De altfel, o inscriptie cuneiforma pe o tablita de lut ars, provenind de la scoala astronomica din Sippur, langa Babilon, confirma faptul ca "steaua" magilor a fost observata vreme de 5 luni in anul 7 i.H.

Kepler a presupus ca magii, fiind astrologi (cititori in stele) din Babilon, au observat aceasta tripla conjunctie de la bun inceput. A doua maxima, cea din octombrie, i-a determinat sa porneasca imediat la drum in cautarea Celui a Carui nastere o vestea "steaua". Au plecat, deci, din Babilon la inceputul lui octombrie si, dupa o calatorie de aproximativ o luna si jumatate, au sosit la Ierusalim. Reaparitia "stelei", pe cand magii tocmai plecasera de la Irod (Mt 2, 9-l0), ar fi fost de fapt a treia maxima, cea din 4 decembrie, a triplei conjunctii amintite.

Ipoteza lui Kepler a facut adepti nu numai printre astronomi, ci si printre teologi, care considera ca anul 7 inaintea erei crestine este, de altfel, o data perfect verosimila pentru evenimentul Nasterii Domnului. Astfel, Hristos s-ar fi nascut candva intre anii 7-5 inaintea erei crestine.

Trebuie sa tinem seama insa de faptul ca tot ceea ce sustine Kepler ramane totusi o simpla ipoteza.

Steaua de la Betleem - Ce spun Sfintii Parinti?

Foarte important este sa vedem insa si perspectiva Sfintilor Parinti ai Bisericii. In primul rand, difera in mod radical modul de abordare al acestei probleme. Sfantul Ioan Gura de Aur comentand pasajul evanghelic in care se aminteste despre calauzirea magilor de catre stea afirma: "Avem nevoie de multe privegheri, de multe rugaciuni, ca sa putem interpreta textul acesta, sa aflam cine erau acesti magi, de unde au venit, din ce pricina, ce i-a facut sa vina si in sfarsit ce e cu steaua aceasta." Asadar, Bisericii ii este proprie viziunea duhovniceasca asupra lucrurilor si evenimentelor.

Sfantul Ioan Gura de Aur merge mai departe aratand ca steaua aceasta nu a fost una din multele stele ale cerului si ca aceasta, mai mult, nu s-a aratat potrivit legilor care guverneaza creatia vazuta: "Ca n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, dupa parerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevazuta, care a luat chip de stea, se vede in primul loc din mersul ei. Nu este vreo stea care sa mearga pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem ca si soarele si luna si toate celelalte stele merg de la rasarit la apus; steaua aceasta, insa, mergea de la miazanoapte la miazazi, ca asa se afla Palestina fata de Persia. In al doilea loc, si din timpul in care s-a aratat putem vedea ca steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua in amiaza mare pe cand stralucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; ca luna depaseste in stralucire pe toate celelalte stele, dar cand se ivesc razele soarelui, se ascunde indata si dispare. Steaua aceasta, insa, prin marimea stralucirii sale, a biruit si razele soarelui; stralucea mai tare decat ele; lumina mai puternic, desi era atata lumina. In al treilea rand, se vede ca nu era una din celelalte stele, pentru ca aparea si apoi iarasi disparea.

Pe drumul pana in Palestina steaua se arata conducand pe magi; cand au ajuns in Ierusalim s-a ascuns; apoi iarasi, cand magii au parasit pe Irod, dupa ce-i spusesera pricina pentru care venisera si au plecat, steaua iar s-a aratat; si acest lucru nu poate fi miscarea fireasca a unei stele, ci a unei puteri inzestrate cu o ratiune deosebita. Nici nu avea un drum propriu; mergea cand magii trebuiau sa mearga; cand stateau ei, statea si ea; slujea tuturor celor de trebuinta. Era ca stalpul cel de nor din pustie: oprea si scula tabara iudeilor atunci cand trebuia. In al patrulea rand, se vede bine ca nu era o stea precum celelalte din chipul in care a aratat locul unde s-a nascut Pruncul. Ca n-a aratat locul ramanand sus pe cer - de altfel nici nu putea sa le arate locul de ramanea sus -, ci l-a aratat pogorandu-se jos. Stiti doar ca locul era atat de mic cat putea incapea o coliba, dar mai bine spus, cat putea incapea trupul unui prunc; iar o stea obisnuita nu putea sa arate un astfel de loc pentru ca o stea sta la o inaltime foarte mare si nu poate sa arate un loc atat de mic, nici sa-l faca cunoscut celor care vor sa-l gaseasca.

De lucrul acesta poti sa te incredintezi uitandu-te la luna; desi este cu mult mai mare decat stelele, totusi pare ca este aproape de toti locuitorii lumii raspanditi pe o intindere atat de mare de pamant. Spune-mi, te rog, cum ar fi putut steaua sa arate locul asa de ingust al ieslei si al colibei de n-ar fi parasit inaltimea aceea, de nu s-ar fi pogorat jos si n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului? Acest lucru il lasa evanghelistul sa se inteleaga cand spune: "Si iata steaua mergea inaintea lor, pana a venit si a stat deasupra unde era Pruncul".

Pentru Sfantul Ioan Gura de Aur faptul ca magii au urmat steaua si au crezut ii plaseaza in antiteza cu iudeii care "n-au crezut nici pe profeti, desi le vorbisera in urechile lor." El afirma in continuare: "Dupa parerea mea, lucrul acesta nu se datoreste numai stelei, ci si lui Dumnezeu, Care a pus in miscare sufletul lor, asa precum a facut si cu imparatul Cir determinandu-l sa elibereze pe iudei din robie. Dumnezeu n-a facut asta nimicindu-le libera lor vointa. La fel si cu Pavel, l-a chemat printr-un glas de sus, iar prin aceasta a facut cunoscut si harul Sau, dar si ascultarea lui Pavel.”

Ce este steaua sau a fi "stea"?

Nu trebuie neaparat sa vedem o contradictie intre explicatia stiintifica a stelei magilor, ca un fenomen astronomic repetabil - chiar daca, asa cum am spus, la distante temporale foarte mari - si interpretarea Sfantului Ioan Gura de Aur. Dumnezeu ar fi putut descoperi Nasterea Fiului Sau pe ambele cai, atat printr-un eveniment astronomic, cat si printr-o minune.

Interesant este faptul ca mult mai multe intrebari si-au pus oamenii de-a lungul timpului cu privire la stea, decat au facut-o, probabil, magii. Despre ei stim ca "au vazut si au crezut”. Nu cunoastem daca au problematizat sau nu asupra naturii ei. Important este ca datorita acesteia, ei s-au invrednicit a se inchina Pruncului dumnezeiesc.

Steaua de la Betleem poarta cu sine peste timp o mare taina. Acest aspect este surprins si in colindele traditionale romanesti: "Steaua sus rasare/Ca o taina mare". Nimeni nu va cunoaste adevarata ei natura. Sensul ei adanc ni se dezvaluie insa in Biserica, prin talcuirile Sfintilor Parinti, iar nu prin cercetari si calcule stiintifice.

Acest lucru este pus in evidenta de urmatoarele cuvintele ale Sfantului Ioan Gura de Aur: "Asa a facut si cu magii (Dumnezeu); a vrut sa-i cheme prin aratarea unei stele, ca sa-i inalte cu mintea mai sus de propria lor gandire. Pentru ca, dupa ce i-a condus si i-a calauzit si dupa ce i-a adus langa iesle, nu le mai vorbeste prin stea, ci prin inger. Asa au ajuns incetul cu incetul mai buni."

Cu acelasi scop ne va vorbi steaua din Betleem tuturor crestinilor pana la sfarsitul timpului: sa devenim mai buni. Atat de buni, incat prin lumina care suntem, sa ne asemanam stelei de la Betleem care povatuia odinoara pe pagani catre aflarea lui Dumnezeu, dupa cuvantul Scripturii: "Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri." (Matei 5, 16).