Cunoscand realitatile justitiei din Romania si urmarind discutiile legate de independenta justitiei nu reusesc sa ma despart de o obsesie mai veche. Cui apartine justitia? Societatii sau statului? Poate pare absurd sa discutam despre apartenenta justitiei cand independenta ei reprezinta tot ceea ce ne dorim. Cred totusi ca apartenenta si independenta in ceea ce priveste justitia sunt notiuni compatibile prin scopul justitiei. Daca recunoastem ca justitia reprezinta mecanismul prin care se realizeaza ordinea sociala, alaturi de lege si ca o relevanta a legii, atunci componenta sociala sub aspectul ordinii sociale poate reprezenta un suficient argument in sensul revendicarii justitiei.
Recunoscand statului menirea de a realiza ordinea sociala se naste intrebarea care sunt mecanismele prin care statul intelege sa-si exercite rolul sau? Un prim mecanism il reprezinta legiferarea, ce poate fi privita atat ca o prerogativa, cat si ca o indatorire. Exercitarea puterii de stat se realizeaza in primul rand prin intermediul legiferarii. Puterea de stat cunoaste o delegare in exercitarea acesteia catre organismele ce au menirea de a realiza opera legiferarii.
Legiferarea, acea opera de realizare a normelor de organizare sociala, reprezinta acea prerogativa menita a asigura atat exercitiul puterii de stat prin stabilirea modalitatilor de organizare a vietii sociale, dar si modalitatile de transpunere in realitate a obiectivelor ce tin de realizarea intereselor sociale ale momentului. Politicul reprezinta singurul strateg al modalitatii de implementare a idealurilor sociale. Politicul se manifesta si exprima trebuintele sociale prin intermediul legiferarii.
Justitia poate fi privita ca ansamblul mecanismelor menite a asigura echilibrul dintre lege si situatiile conflictuale aparute cu ocazia aplicarii legii. Justitia este chemata a se manifesta in momentele cand legea nu este respectata. Forta justitiei se manifesta atunci cand legea este fie ignorata, fie gresit aplicata.
O delegare a exercitarii puterii de stat este realizata si fata de justitie prin recunoasterea fata de aceasta a menirii de a interveni in aplicarea legii si ca singurul mijloc prin care forta coercitiva a statului poate fi chemata la restabilirea ordinii sociale mai inainte organizata prin lege. Ordinea ar fi : Legea-Justitia-Forta coercitiva a statului.
Am observat ca statul, prin intermediul legiferarii are la indemana mijlocul prin care poate realiza plenar ordinea sociala. Gratie prerogativei legiferarii, statul si pe cale de consecinta, politicul, are la indemana forta necesara pentru a trasforma in ordine sociala propria gandire. Aceasta gandire a fost denumita politica de stat. Exista si acum.
Forta coercitiva a statului reprezinta acea valenta a statului ce permite tragerea la raspundere a celor ce nu respecta legea. Cenzura manifestarii acestei forte este realizata de justitie. O asemenea forta nu poate fi lasata sa se manifeste fara a se realiza o cenzura, caci altfel intreaga ordine sociala nu ar fi decat un arbitrariu. Rolul de a realiza aceasta cenzura revine justitiei prin raportarea la lege si analiza cazului particular.
Legea este destinata societatii. Legea urmareste realizarea ordinii sociale. Societatea reprezinta atat destinatarul legii, cat si izvorul ei. Atat statul cat si politicul nu pot fi privite decat ca fenomene sociale. Justitia este tot un fenomen social. Socialul determina totul. Socialul determina statul. Socialul determina politicul. Socialul determina statul, politicul si legea.
Legatura dintre stat si politic este atat de stransa incat putem confunda politicul cu statul si statul cu politicul in orice moment daca privim lucrurile prin perspectiva societatii. Societatea se manifesta prin politic, politicul se manifesta prin exercitarea puterii de stat iar exercitarea puterii de stat se manifesta prin intermediul legii in societate.
Am definit justitia ca fiind ansamblul mecanismelor menite a asigura echilibrul dintre lege si situatiile conflictuale aparute cu ocazia aplicarii legii. Justitia se manifesta in societate si reprezinta prin ea insasi un fenomen social. Beneficiind de acea delegare a exercitarii puterii de stat si de prerogativa cenzurarii manifestarii fortei de corcitie a statului, justitia trebuie sa realizeze echilibrul social. Plastic, justitia reprezinta acel arbore cu radacinile adanc infipte in lege si cu ramurile in societate. Justitia respira si traieste cu societatea, hranindu-se cu legea.
Revenind la intrebarea de inceput privind apartenenta justitiei se naste o noua intrebare. Prin prisma interdependentei dintre societate, stat, lege si justitie ma intrebam care ar trebui sa fie pozitia justitiei? Mai aproape de stat sau mai aproape de societate?
Spuneam ca statul se confunda cu politicul si oare o astfel de confuzie ar reprezenta un atentat la independenta justitiei fata de politic? Nu deoarece nu putem limita rolul statului privind realizarea ordinii sociale in ceea ce priveste justitia si organizarea justitiei. Statul are dreptul si trebuie sa se manifeste si in privinta justitiei prin organizarea acesteia. Statul realizeaza si o determinare a activitatii justitiei prin intermediul operei de legiferare cand statul este creatorul legii. Politicul determina crearea legii si justitia este datoare sa o respecte.
Nu putem insa sa recunoastem statului si politicului vreun drept in momentul in care se realizeaza actul de justitie. Actul de justitie nu are decat doua puncte de referinta: legea si situatia sociala conflictuala. Nicaieri in realizarea actului de justitie nu mai apare statul si nici politicul. Politicul si statul se opresc la momentul la care legea a fost creata. Solutionarea starii conflictuale se realizeaza prin intermediul actului de justitie.
Apare ca fiind evidenta independenta justitiei fata de stat si fata de politic. Societatea nu are nici un mijloc prin care poate influenta sau determina actul de justitie. Societatea nu poate determina decat politicul si prin intermediul acestuia, statul.
Independenta justitiei fata de societate este cu atat mai evidenta cu cat posibilitatea determinarii este mediata de politic. Practic, politicul reprezinta mijlocul prin care societatea se poate manifesta.
Daca politicul si statul se pot confunda, devine clar ca societatea nu are nici o posibilitate prin care sa se manifeste direct.
Am reusit sa determinam acel factor plenipotential al rationamentului. Acesta este politicul, care se poate confunda cu statul si poate cenzura vointa sociala.
Din aceasta perspectiva, nu trebuie sa discutam decat de independenta justitiei fata de politic sau fata de stat si nu fata de societate.
Este clar ca o justitie independenta trebuie sa apartina societatii si nu statului, caci societatea conserva independenta justitiei, pe cand statul prin politic, nu face alceva decat sa o submineze.
http://www.avocatura.com
