|
| „Babele” de Martie! | |
|
+6nicoletadina lica.irina cry2000 jolinutza mamica2 Ralu 10 participanți | Autor | Mesaj |
---|
Ralu Administrator
Varsta : 48 Localizare : Piatra-Neamt ,RO
| Subiect: „Babele” de Martie! Lun Feb 28, 2011 9:09 pm | |
| Un obicei frumos din rânduiala populară tradiţională, alegerea „babelor", aşa cum îl cunoaştem astăzi, cu rol de amuzament, avea o însemnătate aparte în formarea valorilor familiale traidiţionale şi, mai mult, era un „dătător de speranţă” pentru viaţa veşnică. Credinţa populară spune că „Babele” sunt vrăjitoare care au puterea să influenţeze starea vremii într-o singură zi, căci în aceste zile până şi Baba Dochia, cea care aduce vremea rece, începe să dezbrace cele 9 cojoace pe care le poartă din iarnă. Mai mult, ele pot determina starea sufletească şi dispoziţia care te vor însoţi tot anul, până la sosirea celorlalte Babe, anul viitor. „Babele" simbolizează o tradiţie românească fascinantă, o legendă invocată în mituri şi istorisiri româneşti, bazată atât pe interpretarea „băbească" a vremii, cât şi pe ritualurile care se petreceau în sânul familiei tradiţionale.
Potrivit tradiţiei populare, începând cu 1 şi până pe 9 martie se alege o zi, sau o babă, care va anticipa starea de spirit, norocul si predispoziţia fiecăruia, până la „babele” de anul următor. Frumoasă şi însorită, sau dimpotrivă, ploioasă şi înorată, această zi este determinantă pentru cei care îşi aleg Baba şi se spune că îi va reprezenta tot anul. Aşadar, fie vor avea noroc cu carul, fie vor avea parte de încercări primejdioase. „Se spune că vremea din aceste zile relevă starea lăuntrică şi bunătatea sufletească a fiecărei persoane. Astfel, dacă vremea este frumoasă şi soarele străluceşte, omul este voios şi bun la suflet şi îi va merge bine tot anul următor. În schimb, dacă vremea este întunecată, acela nu va fi un om bun la suflet şi va fi supărăcios tot anul. Pe de altă parte, se spune că dacă ninge sau plouă în acea zi este semn de bogăţie", ne spune Paula Popoiu, muzeograf şi director al Muzeulului Satului din Bucureşti. Cum se „face" norocul? În timp însă, tradiţia s-a modificat, iar obiceiul a fost adaptat la propriile precepte şi convingeri. Aşa că, dacă tot anul stă sub semnul norocului, de ce să nu ni-l facem chiar noi...? Astăzi, alegerea Babelor a devenit un joc, iar orice asociere se face sub semnul unei „şarade", spune Sabina Ispas, folclorist şi Membru al Academiei Române. Acest tip de intrepretare nu se mai asociază gândirii religioase, ci mai degrabă celei magice, singura atracţie constând în convingerea că acestă zi dezvăluie latura ascunsă a personalităţii. Astfel, „Baba" a ajuns să se stabilească de fiecare în parte, după bunul plac, fiind aleasă, de cele mai multe ori la întâmplare. Alţii însă, continuă sa o stabilească în funcţie de ziua de naştere. „Dacă data naşterii celui ce vrea să afle în ce stare sufletească îl găsesc babele, are o cifră mai mare decât cifra nouă, atunci se obişnuieşte să se calculeze suma celor două cifre şi astfel se poate lesne ghici ziua babei", spune etnologul de la Muzeul Satului. Mai puţin favorizaţi sunt însă cei născuţi pe întâi martie, căci, aşa cum spun bătrânii, această primă zi care deschide luna, urmată de 11 şi 21 martie, sunt zile aducătoare de ghinion. Dacă te numeri printre „norocoşi", nu căuta să pui paie pe foc, începând vreo treabă importantă în aceste zile, avertizează Paula Poapoiu, însă cel ce a avut parte de o zi urâtă nu trebuie să fie supărat, „căci anul viitor sigur o să-l găsească cu veselie", ne linişteşte ea. Dar zilele nu erau repartizate întâmplător, de regulă, cea de-a noua zi revenind celei mai autoritare şi importante dintre femeile casei. În accepţia populară, ziua în care erai numită „babă" se putea lasă moştenire, acest obicei fiind legat de autoritatea şi responsabilitatea familială, explică etnologul Sabina Ispas. Mai mult, Zilele babelor sunt considerate purificatoare şi dătătoare de speranţă veşnică în viaţa. Potrivit etnologului, înainte, în familiile tradiţionale, când personalităţile feminine se întâlneau, adesea se întâmpla ca acestea să între în conflict. Astfel, „Baba" nu simboliza o bătrână urâtă şi rea, ci o femeia care îşi câştiga propria autoritate. Pentru că primele zile ale lunii martie au prezentat întotdeauna o instabilitate atmosferică crescută, asocierea fiecărei femei cu una dintre cele nouă zile era percepută înainte ca o responsabilizare şi o metodă de educare spre autocontrol şi conştientizare a propriilor îndatoriri în cadrul familiei, de fiecare femeie, spune Sabina Ispas. Fiecare dintre cele nouă zile, în funcţie de vremea pe care o aducea, dezvăluia caracterul, calităţile şi defectele fiecărei femei în parte. „Definirea trăsăturilor de caracter în funcţie de instabilitatea atmosferica era sancţionată în familie şi comunitate, printre rude, vecini şi cunoscuţi, prin comentarii şi atenţionări. Chiar dacă nu se întâmpla mereu să coincidă trăsăturile de caracter cu caracteristicile zilei, mai mult sau mai puţin capricioasă, obiceiul tot era un bun prilej pentru educare şi autocontrol", explică aceasta. Însă, dincolo de acest joc ce face parte din perioada sărbătorilor cu dată fixă, 1-9 martie - Babele, simbolizate de Baba Dochia, nu reprezintă altceva decât ultima luptă care se dă între iarnă şi primăvară. După moartea ei, zilele încep să crească, iar vremea frumoasă triumfă. Tu ţi-ai ales baba?
Sursa: „Babele” de Martie, tradiţie şi semnificaţii : Timp Liber : Unica
Sursa: „Babele” de Martie, tradiţie şi semnificaţii : Timp Liber : Unica | |
| | | mamica2 Prietena Vip
Varsta : 58
| Subiect: Re: „Babele” de Martie! Lun Feb 28, 2011 9:47 pm | |
| Eu mi-am ales baba pe 7 iar fiicamea pe 4 | |
| | | jolinutza Prietena de Elita
Varsta : 37 Localizare : RESITA
| Subiect: Re: „Babele” de Martie! Mar Mar 01, 2011 10:26 am | |
| | |
| | | mamica2 Prietena Vip
Varsta : 58
| Subiect: Re: „Babele” de Martie! Mier Mar 02, 2011 11:38 am | |
| Am aflat si eu de la cineva, ca defapt baba se calculeaza dupa data de nastere nu ne-o alegem noi...ex: daca esti nascut pe 5, baba ta e pe 5 daca esti nascut pe 17, baba ta e pe 8, pentru ca 1+7 da 8 Daca esti nascut pe 29, baba ta e pe 2, pentru ca 2+9 da 11, 1+1 da 2...
Voi cum procedati? | |
| | | jolinutza Prietena de Elita
Varsta : 37 Localizare : RESITA
| Subiect: Re: „Babele” de Martie! Mier Mar 02, 2011 10:30 pm | |
| eu sunt nascuta pe 5 si de ceva ani baba mea o aleg numai pe 5! | |
| | | cry2000 Super Prietena Vip
Varsta : 54
| Subiect: Re: „Babele” de Martie! Mier Mar 02, 2011 10:36 pm | |
| da babele se calculeaza si baba mea este pe 5 | |
| | | lica.irina Prietena de Elita
Varsta : 47
| Subiect: Re: „Babele” de Martie! Mier Mar 02, 2011 11:06 pm | |
| asa este. eu sunt nascuta pe 22 si baba mea este pe 4 iar sotul meu este nascut pe 13 si are baba tot pe 4. ne potrivim... | |
| | | nicoletadina Super Prietena Vip
Varsta : 53 Localizare : Bucuresti
| Subiect: Re: „Babele” de Martie! Joi Mar 03, 2011 6:01 am | |
| | |
| | | flory prietena la distanta
Varsta : 42
| Subiect: Re: „Babele” de Martie! Joi Mar 03, 2011 6:26 am | |
| eu nu mi-am pus dar pana acum au fost numai babe rele ca a fost zile geroase | |
| | | Eliss Prietena cu traditie
Varsta : 47 Localizare : Calarasi
| Subiect: Re: „Babele” de Martie! Joi Mar 03, 2011 7:28 am | |
| baba mea a fost pe 1...ger rau... uuha ha uuha ha | |
| | | claudia1 Prietena Vip
Varsta : 55
| Subiect: Re: „Babele” de Martie! Joi Mar 03, 2011 7:33 am | |
| | |
| | | nicoletadina Super Prietena Vip
Varsta : 53 Localizare : Bucuresti
| Subiect: Re: „Babele” de Martie! Vin Mar 04, 2011 12:17 am | |
| si cum a fost cla baba ta? | |
| | | Delia Prietena de Elita
Varsta : 47
| Subiect: Re: „Babele” de Martie! Vin Mar 04, 2011 12:32 am | |
| | |
| | | Continut sponsorizat
| Subiect: Re: „Babele” de Martie! | |
| |
| | | | „Babele” de Martie! | |
|
| Permisiunile acestui forum: | Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
| |
| |
| Ultimele subiecte | » Ce culori se poarta in 2014 !Mier Mai 21, 2014 11:19 pm Scris de dananews » Idei de decorare a livingului pentru 2014Lun Mai 19, 2014 10:30 pm Scris de Ralu» Sfaturi pentru cel mai bun cozonacDum Mai 18, 2014 9:25 pm Scris de dananews » O intrebare,va rog sa raspunde-ti sincer ....de ce ati ales acest forum?Vin Mai 16, 2014 11:42 pm Scris de Ralu» Off topic 25Vin Mai 16, 2014 11:16 pm Scris de Ralu» mica descriereSam Feb 08, 2014 6:06 am Scris de carmen» CE ESTE PARUL ?Joi Ian 23, 2014 9:19 am Scris de Ralu» Galuste pufoase cu sfaturi de la bunicaDum Ian 19, 2014 3:37 am Scris de Ralu» Trend-ul alb-negru Dum Ian 19, 2014 3:09 am Scris de Ralu» MESAJE si DECLARATII DE DRAGOSTE de Valentine’s DayDum Ian 19, 2014 2:52 am Scris de Ralu» Costume de inchiriat copiiMar Noi 19, 2013 6:39 pm Scris de nania » Marsupiu Snugli - gen Manduca/ luna/bobaVin Aug 02, 2013 8:53 pm Scris de adelaeu » Idei statusuri de mess, skype....Sam Iun 29, 2013 6:06 am Scris de Ralu» Duminica Mare: Traditii si obiceiuri de RusaliiSam Iun 22, 2013 6:52 pm Scris de Ralu» Emoticoane pentru forum!Sam Mai 11, 2013 2:47 am Scris de Ralu |
Cine este conectat? | În total sunt 8 utilizatori conectați: 0 Înregistrați, 0 Invizibil și 8 Vizitatori Nici unul Recordul de utilizatori conectați a fost de 38, Vin Aug 26, 2016 1:45 pm |
www.beatricedesign.ro |
|
superbebeshop.ro | |
Hobbylibelula | |
CALENDARE PERSONALIZATE |
|
CADOURI SI PERLE |
|
ADY.BIJU |
|
E.L.F | |
E-kid.ro |
|
www.ceasuri-outlet.ro | |
Comenzi Siteuri Anglia |
|
|