Paresimii, miercurea de la jumatatea Postului Sfintelor Pasti

Paresimii, miercurea de la jumatatea Postului Sfintelor Pasti

Termenul "paresimi" semnifica, cu sute de ani in urma, toata perioada postului Sfintelor Pasti. Cuvantul desemna cele patruzeci de zile ale postului, "quadragesima" insemnand "patruzeci" in limba latina. In calendarul sarbatorilor traditionale, paresimile marcheaza acum mijlocul Postului Mare, ziua fiind numita si Mijlocul Paresimilor. "Quaresima" era denumirea initiala latineasca pentru postul de 40 de zile. Traditia populara a pastrat cuvantul pentru a desemna Postul Mare, apoi pentru mijlocul Postului mare, Miaza Paresii, care cadea intotdeauna intr-o zi de miercuri, la mijlocul postului", dupa cum a mentionat Ovidiu Focsa, muzeograf la Muzeul Etnografic al Moldovei.

In traditia populara romaneasca, la mijlocul Postului Pastelui, de Paresimi, in miercurea care cade in saptamana a patra a postului, avea loc o sarbatoare a oualor, dupa cum a aratat Ovidiu Focsa de la Muzeul Etnografic al Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal National "Moldova" Iasi.

Despre Paresimi se spune ca "este o sarbatoare de prag, care delimita perioada Postului Mare in doua jumatati, de aici si denumirea de Miezul Paresimilor, Paresii sau Miaza Paresii, Paresemi, preluat de popor cu denumirea de Pareti, cu trimiterea clara spre parete, jucand rolul de despartitura intre cele doua perioade", a precizat Ovidiu Focsa, care a aratat ca acest cuvant provine de la latinescul "Quaresima", care insemna cele patruzeci de zile ale Postului Mare.

De la Paresimi, care reprezentau de fapt Postul Pastelui, traditia populara a pastrat denumirea care se refera doar la mijlocul postului, momentul in care se aleg ouale care vor fi folosite pentru inrosit si care vor intra in componenta bucatelor rituale de Paste.

Adunatul oualor din cuibar se facea de Paresimi

"Sarbatoarea aceasta este la jumatatea postului, la 24 de zile de la inceputul Postului Mare, de obicei, in ziua de miercuri din a patra saptamana, se mai numeste si Sarbatoarea Oualor, pentru ca trimiterea este foarte clara spre acest aliment incarcat cu o semnificatie parte ce va fi consumat in perioada pascala atunci cand va fi si inrosit si incondeiat in Saptamana Mare", a mentionat muzeograful Ovidiu Focsa.

In traditia populara, "oul sta, ca si aliment, in centrul atentiei, are conotatii rituale in alimentatia pascala. Pe vremuri, mai ales femeile tineau aceasta zi de miercuri ca pe o sarbatoare, desi ea nu apare specificata in vreun calendar. Astfel, femeile evitau sa munceasca in camp sau in gospodarie. Munci precum torsul, periatul, cusutul si mai ales datul cu vopsea sau cu var, adica unsul peretilor, erau interzise. Femeia, stapana casei, nu lucra, la fel ca si ceilalti membri ai familiei", a precizat Ovidiu Focsa.

Totusi, desi nu se facea treaba in acesta zi de Mijlocul paresimilor, "o singura activitate era permisa, si anume adunarea oualor din cuibar, astfel ca ne apropiem de semnificatia acestei zile, care avea mai mult un caracter domestic. Se spunea ca de la lasatul secului si pana in aceasta zi, miercurea din a patra saptamana a postului, gospodina nu se ducea sa stranga ouale, ele erau lasate acolo. Era credinta ca ouale alese in aceasta zi nu se stricau pana la Paste. Se alegeau acum ouale pentru mancarea de Pasti - oua rosii, cozonac si pasca si alte alimente".

Ouale care urmau sa fie vopsite sau utilizate la gatitul bucatelor de la sarbatoarea Pastelui se puneau deoparte, iar de cealalta parte se alegeau ouale care erau puse pentru closca, pentru pui, aceasta fiind ziua speciala pentru alegere, a precizat muzeograful Ovidiu Focsa.

Gospodinele preferau, atat pentru a pregatirea oualor rosii cat si pentru preparate, ouale facute de gainile cu pene negre. Se spune ca aceste oua sunt mai gustoase si rezista mai bine, fata de ouale facute de gainile cu pene albe. La aceasta activitate de alegere a oualor participau si copiii, ei ajutandu-si mamele, cu care discutau despre cum vor inrosi sau decora ouale.

Gospodinele tes panza pentru hainele noi

Pentru ca era o sarbatoare a gospodariei, acum se vedea si harnicia femeii, care pregatea panza pentru camasile noi de Paste, a precizat Ovidiu Focsa.

Acum "se numarau clapele de lana toarsa, de in, canepa, astfel fiind cantarita vrednicia gospodinei. Era o evaluare a muncii sale de la inceputul Postului Mare pana acum, desi se spune ca, odata cu inceputul postului, incetau si sezatorile pentru ca incepea munca afara, la camp. Femeia era angrenata in muncile de camp, in cele ale gospodariei, fiind o perioada in care totul se curata, spala, avand loc primenirea intregului ansamblu de locuinte, precum si a gradinii, a pomilor.

Se spune ca, odata cu inceperea postului, razboiul de tesut sau stativele erau desfacute, acum inceta munca tesutului specifica perioadei de iarna. Totusi femeile isi mai rupeau din timpul lor, pentru a tese, a toarce si pentu a face camasi, atat pentru ea, cat si pentru copii si sot. Este si acum obiceiul ca de Inviere sa porti ceva nou, in special o camasa noua, mai ales ca in vechime camasa mai lunga era piesa principala de imbracaminte", a precizat Ovidiu Focsa care a adaugat ca si in ziua de azi lumea pastreaza obiceiul de a purta ceva nou de Paste, desi acum totul se rezolva foarte simplu, prin mersul la magazin.

"Inainte, femeile trebuiau sa pregateasca aceste camasi, haine, desi mai aveau de indeplinit si multe alte treburi. Acum se evalua, prin cantitatea de panza tesuta, harnicia si vrednicia femeii, tesutul fiind prin excelenta apanajul femeii. Aceste munci legate de industria casnica nu incetau defintiv odata cu inceperea muncilor agricole, iar in aceasta zi, alaturi de numaratul oualor din cuibar, se numarau si clapile, cum se numeau valurile de panza tesuta, se vedea cata panza s-a tesut sau tors si se aprecia cam cat mai are de lucrat fiecare gospodina pana la Paste, pana in Joia Mare", a precizat Ovidiu Focsa.

Acum, femeile trebuiau sa grabeasca ritmul treburilor, avand in vedere ca in Saptamana Mare se mergea mai mult la biserica si aveau loc ultimele pregatiri inainte de Paste. Ele trebuiau sa se grabeasca foarte tare pentru a avea timp sa isi termine toate treburile, a adaugat specialistul de la Muzeul de Etnografie a Moldovei, Ovidiu Focsa.

Cel mai lung si mai aspru post

Postul Pastilor, Paresimilor sau Patruzecimea, adica Postul dinaintea Invierii Domnului, este cel mai lung si mai aspru dintre cele patru posturi de durata ale Bisericii Ortodoxe. De asemenea, perioada postului aminteste, alaturi de Patimi si de Inviere si de postul de patruzeci de zile tinut de Iisus, astfel ca a primit denumirea de Paresimi, fiind o denumire care aminteste de inceputurile crestinismului si latinitatii din tara noastra.

Acum, Paresimile desemneaza Mijlocul Postului Mare, sarbatoarea fiind numita si Mijlocul Paresimilor. Local, in Bucovina, denumirea acestei sarbatori a incetat sa mai exprime impartirea Postului in parti egale, devenind Miezul Paretilor in sensul de pereti despartitori. Aceasta sarbatoare cade intotdeauna intr-o zi de miercuri, zi de ales ouale, dar si de numarat cantitatea totala de canepa, apreciind data aproximativa cand urma sa se termine operatia. Tot acum incepe pusul clostilor. Tot acum, fiind Miezul Paretior, nu se varuiau sau se vopseau peretii.


Sursa: Ziarul Lumina